Într-o zi, cald fiind afară, am deschis geamul. Stăteam la parter și aveam vederea către o grădină mare, care se întindea pe cele 4 scări ale blocului și până la parc. Acolo făceam iarna cazemate și oameni de zăpadă, iar când era cald, făceam picnicuri sau culegeam mere, pere și mai ales corcodușe. Îmi aduc aminte cum ieșeau vecinii și greblau grădina, dădeau cu var baza copacilor și săpau rondul cu flori. Ieșeam și noi, copiii, și îi ajutam. Era o activitate plăcută. Ce frumos arătau toate grădinile din jurul blocului! Dar, să revin la povestea mea. Vecina care îmi încălzea mâncarea la prânz, avea pisici, dar le hrănea și pe cele de la bloc. (Ea stătea tot la parter. Aveam bucătăriile lipite.) Când a vrut să le arunce de mâncare, i-a căzut o cârpă în grădină. Așa că, s-a dus să o recupereze. Când a ajuns în dreptul ferestrei de la camera mea, a auzit voci: “Nu e bine așa, mai încearcă o dată!”, “Iar nu ai învățat poezia!”. S-a dus tiptil, și-a luat cârpa și s-a întors în casă. A pus mâna pe telefon și a sunat-o pe mama: “Mădălina are copii în vizită.”. Mama i-a spus să intre în casă (avea și ea o cheie) și să le spună copiilor să plece acasă la ei. Zis și făcut. Când tanti Dedu -vecina- a deschis ușa camerei mele, mare i-a fost mirarea când m-a văzut stând pe un scaun în fața patului, unde erau aliniate păpușile. Într-o mână țineam o carte și cu cealaltă mână gesticulam și îmi “certam” elevii, că nu au reținut poezia: “Încă o dată! Repetă după mine!”. A sunat-o pe mama și ea spus că este totul în regulă și că, copiii aflați în vizită “nu mișcă în fața ei”.